La Sinaia, noutăţi în dezvoltarea domeniului schiabil
Actualitate Companii - Radu Vecsler(citeste alte articole de acelasi autor »)
La sfârşitul săptămânii trecute, la Sinaia a fost inaugurat "Telescaunul Soarelui"
Totodată, a fost lansat şi noul brand de iarnă al staţiunii Sinaia, "Ski on Sky"
Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia, ne-a declarat: "Sezonul acesta de iarnă venim cu foarte multe noutăţi în ceea ce priveşte domeniul schiabil din Sinaia care s-a mărit considerabil. Am deschis o nouă zonă în Valea Soarelui cu două pârtii mari: Valea Soarelui 2 şi Lăptici. Pentru prima dată cele două domenii schiabile Valea Dorului şi Valea Soarelui sunt legate în partea de jos, baza celor două telescaune fiind legată de o variantă. Astfel, toţi cei care vor folosi noul telescaun din Valea Soarelui pot schia pe toate cele 7 pârtii deservite."
Noul brand "Ski on Sky" a fost ales pentru că reprezintă Sinaia şi numai aici se creează des întâlnita "mare de nori", care oferă această senzaţie de ski deasupra norilor, datorită situării plafonului de nori între Cota 1400 - 2000. Acest fenomen este unic pe un domeniu schiabil din România. Telescaunul funcţionează în Valea Soarelui are 4 locuri, este debraiabil şi acoperit, parcurge un traseu în lungime de 1.610 metri, are o capacitate de transport de 1.800 persoane/oră. Telescaunul a fost realizat prin proiectul "Dezvoltarea zonei turistice Sinaia - Perla Carpaţilor" în cadrul Programului Naţional "Schi în România", cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, valoarea investiţiei fiind de 25.672.512 lei.
O dată cu această modernă instalaţie de transport pe cablu, s-au deschis încă două noi pârtii pe domeniul schiabil sinăian: Pârtia Valea Soarelui 2, cu o lungime de 1.200 metri, lăţime 50 metri, diferenţă de nivel 200 metri şi grad de dificultate uşoară şi Pârtia Lăptici, cu o lungime de 1.900 metri, lăţime 40 metri, diferenţă de nivel 330 metri şi grad de dificultate uşoară. Tot pentru acest sezon de schi a fost dat în folosinţă şi un teleschi care deserveşte o pârtie uşoară pentru începători, Pârtia Gondola 1, aflată la baza Telegondolei din Sinaia. Pârtia este dotată cu iluminat nocturn, are 3 tunuri de zăpadă şi un ratrak (utilaj de bătătorit zăpada). Primarul oraşului Sinaia, ne-a mai declarat că, în luna martie, pe pârtia din Valea Soarelui se va desfăşura o competiţie internaţională - Cupa Europei la schi alpin, prima de acest gen organizată în România. În acest scop, s-au făcut demersuri pentru ca MDRT să sprijine oraşul Sinaia pentru începerea lucrărilor la instalaţia de produs zăpadă artificială aferentă acestei pârtii. Vremea bună şi zăpada căzută din belşug i-au făcut cei mai fericiţi pe iubitorii sporturilor de iarnă.